〉Chiar dacă, așa cum s-a menționat deja, la mulți dintre pacienți tumorile sunt localizate la prostată, în unele cazuri tumora poate să depășească capsula prostatică sau să invadeze ganglionii limfatici din pelvis (cancer de prostată local-avansat) sau alte organe, cel mai frecvent scheletul osos și ganglionii abdominali (cancerul de prostată metastatic).
〉Din nefericire, acest grup de pacienți prezintă cel mai nefavorabil prognostic, cu o supraviețuire la 5 ani de aproximativ 30%. În cancerul de prostată local avansat este posibilă alegerea unei opțiuni terapeutice rezervate de regulă pacienților cu cancerul de prostată localizat (de tipul prostatectomiei radicale sau radioterapiei externe), dar trebuie să se țină cont de anumite aspecte, anume că ele vor fi de regulă o componentă a unui plan extins de tratament.
〉În cazul intervenției chirurgicale trebuie să se ia în considerare că aceasta va reprezenta doar o parte a unui tratament multi-modal, fiind urmată de regulă de radioterapie la nivelul prostatei și/sau tratament hormonal. În cazul radioterapiei, se continuă cu tratament hormonal pe termen lung. În ambele situații, în cancerul de prostată local-avansat, trebuie avut în vedere cel mai mare risc de apariție a complicațiilor, dar și de eșec terapeutic. Cu toate acestea, supraviețuirea la 5 ani este una bună și se apropie de 100%.
〉În cancerul de prostată metastatic tratamentul de fond este reprezentat de terapia hormonală. Celulele tumorale sunt dependente de prezența testosteronului, cel puțin la început, astfel, tratamentul are scopul de a reduce producția sau de a inhiba acțiunile testosteronului asupra tumorii. Cea mai utilizată strategie, castrarea, presupune inhibarea producerii testosteronului în testicule. Aceasta se poate obține chirurgical, prin îndepărtarea testiculelor, sau cu tratament hormonal injectabil.
〉Castrarea chirurgicală este cea mai veche formă de tratament. Aplicarea ei în zilele noastre nu poate fi considerată greșită, cu toate că în prezent dispunem de metode mai elegante de castrare chimică, cu ajutorul medicamentelor, care ar trebui să fie preferate. Injecțiile cu hormoni conțin un hormon similar cu cel care activează producția de testosteron de la nivelul testiculelor și odată injectat, printr-un semnal de inhibiție pe care organismul nostru îl trimite, se oprește producția de testosteron. Injecțiile se administrează la interval de 1-6 luni în mușchiul fesier sau subcutanat în țesutul adipos din zona abdominală.
〉Cel mai frecvent se administrează la interval de 3 luni, odată cu vizitele de monitorizare ale PSA-ului și pentru efectuarea tușeului rectal. Administrarea la 6 luni are avantajul unui număr mai mic de consultații la medic și astfel oferă pacientului confortul de a nu-și mai aminti frecvent că are această boală. Această abordare se alege de regulă pentru pacienții cunoscuți, aderenți la tratament (gradul în care pacienții urmează în mod corect sfatul medicului), cu boală stabilă.
〉Altă opțiune este aceea de inhibare a acțiunii testosteronului la nivelul celulelor tumorale prin blocarea unui receptor hormonal de la suprafața acestora. Astfel, se utilizează medicamente anti-androgenice, cu administrare orală.
〉Primul tratament de acest tip a fost ciproteronul acetat, cel mai frecvent folosit în ziua de azi în combinație cu injecția de la 1-6 luni este bicalutamida. Asocierea dintre injecție și antiandrogenul oral poartă numele de blocadă androgenică totală. Există și terapii hormonale moderne (tot sub formă de comprimate), cum sunt abiraterona, care reduce nivelul de testosteron și enzalutamida, apalutamida și darolutamida, care blochează acțiunea testosteronului. Totuși, aceste medicamente noi sunt utilizate întotdeauna împreună cu tratamentul hormonal clasic de castrare.
〉În cele din urmă, chimioterapia cu docetaxel sau cabazitaxel poate fi utilizată în tratamentul cancerului de prostată metastatic. Chimioterapia efectuată imediat după diagnostic este de regulă rezervată pacienților la care boala este diagnosticată direct în stadiul metastatic.
〉În situații specifice se poate aplica un tip de radioterapie sistemică, prin administrarea intravenoasă a unei substanțe radioactive (radiu-223). Se aplică în formele cu metastaze osoase care nu sunt în număr foarte mare,
în care substanța radioactivă se acumulează la nivel osos și distruge celulele tumorale.
〉Cancerul de prostată avansat poate fi clasificat în mai multe tipuri și stadii. În primul rând, sunt pacienții nou diagnosticați în stadiul metastatic. Pentru aceștia se poate asocia castrarea hormonală cu abirateronă, apalutamidă și docetaxel. În timpul terapiei hormonale, este posibil să nu se mai obțină un răspuns prin lipsa testosteronului, se formează noi clone tumorale și astfel apare stadiul de cancer de prostată metastatic rezistent la castrare.
〉Dacă pacientul nu are metastaze (de ex., terapia hormonală a fost inițiată atunci când nivelul PSA-ului era în creștere după chirurgie/radioterapie radicală), stadiul este acela de cancer de prostată non-metastatic rezistent la castrare.
〉Dacă nu se obține răspuns cu nici unul dintre aceste medicamente, atunci se alege alt medicament dintre acestea trei. După eșecul la docetaxel, se poate administra un medicament similar, cabazitaxel. În orice caz, tratamentul trebuie monitorizat într-un departament specializat, ideal de oncologie, uro-oncologie sau într-un centru complex cu multiple specializări.
〉Administrarea de apalutamidă sau darolutamidă prelungește timpul până la apariția metastazelor și prelungește supraviețuirea. Totuși, dacă pacientul prezintă metastaze, valoarea testosteronului se află la nivelul de castrare și totuși se observă creșterea PSA-ului sau apariția altor metastaze, stadiul este de cancer de prostată metastatic rezistent la castrare. În acest caz, se asociază abirateronă, enzalutamidă sau docetaxel.